Dacă n-ai ceva bun de zis, nu zice nimic! Așa că eu zic…

Cine mă cunoaște știe că întotdeauna am ceva de zis! Problema e că nu întotdeauna cei din jur vor să asculte! Și pe bune, de câte ori nu am fost forțați de împrejurări să ascultăm? Din fericire, cineva a inventat blog-ul!!! Să-i dea Dumnezeu sănătate, că mi-a rezolvat dilema: acum pot să sporovăiesc cât vreau și numai cine vrea să mă asculte (adică să mă citească) mă vizitează. Și chiar mai bine, dacă nu-i place ce zic, schimbă pagina! E win/win, adică amândoi câștigăm: eu nu mă ofensez și cititorul nu se jenează!

Dar de ce m-am apucat să blog? Păi nu v-am spus la început? Mereu am câte ceva de zis: ba o amintire, ba o peripeție, poate o povață, sau poate o poezie. Am învățat multe în viață, trăind printre străini, departe de meleagurile mult iubite și de cei dragi. Nu regret nimic, fiindcă toate experiențele trăite m-au făcut cine sunt astăzi! Asta nu înseamnă că emoțiile au fost mi puțin puternice! Așa că, pentru primul contact cu lumea blog-urilor vă împărtășesc o poezie pe care am scris-o in Iunie 2004.

DOR

MI-E DOR DE STÂNA DE LA MUNTE 
DE OILE PĂSCÂND ÎN VALE
MI-E DOR SĂ URC PE O CĂRARE
CE UNDUIE SPRE LOCURI SFINTE

MI-E DOR DE-ACEL PĂMÂNT UNTOS
SĂ-MBRĂȚIȘEZ UN LAN DE GRÂNE 
CUPTORUL ARS CU IZ DE PÂINE
DESCULȚĂ-N PRAF SĂ MERG PE JOS

MUREȘ, OZANA, DÂMBOVIȚA 
SĂ-MI MOI PICIOARELE-NTR-UN RÂU
SĂ-NOT  PRIN IARBĂ PÂN’ LA BRÂU
SĂ-MI SUNE-N GÂNDURI MIORIȚA

MI-E DOR DE VORBA ROMÂNEASCĂ 
DE GRAIUL DULCE ARDELEAN
DE CEL MUNTEAN ȘI MOLDOVEAN
ROSTITE-N CASA BĂTRÂNEASCĂ 

SUFLET PRIBEAG CU FRUNTEA ARSĂ
SINGUR PIERDUT PRIN ȚĂRI STRĂINE 
BUCIUMUL SUNĂ PE CULMI BUCOVINE
MĂ DOR STRĂMOȘII - MI-E DOR DE-ACASĂ!

Dacă v-a plăcut, mai poftiți pe la blog-ul meu, poate mai am niște sclipiri de moment… Dacă nu, nu-i bai, numai nu lăsați comentarii rele, suntem asaltați de ele în fiecare zi; singura regulă pe care o am e în titlu! Și nu pentru mine, am obrazul gros și umerii puternici, dar pentru cei care vin aici pentru o vorbă bună, de leac! Mulțumesc!